Scurt istoric al testelor și testării psihologice

Forme ale testelor întâlnim în toate culturile lumii. De la triburile amazoniene, unde statutul de adult, membru cu drepturi depline se dobândește în urma unui ritual de inițiere, dureros și riscant pentru participant (Stan, 2002), până la civilizațiile avansate care folosesc probe computeriza-te, scopul central al acestor demersuri rămâne neschimbat – cunoașterea persoanei.

Nu voi încerca să construiesc o istorie a testului psihologic. Există nenumărate lucrări care tratează acest subiect. Voi menționa, totuși, principalele repere în evoluția evaluării psihologice pentru a putea identifica traseul parcurs de la cunoașterea empirică la evaluarea computerizată.

Abordare istorică a testării psihologice

Începuturile testării moderne sunt legate de preocupările psihiatrilor germani și englezi din secolul XIX de a investiga diferențele interumane, testarea psihologică, în sensul științific al termenului, fiind astfel rezultatul laboratoarelor de psihologie experimentală și de psihiatrie.

În anul 1885, medicul german Hubert von Grashey a dezvoltat un „cilindru al memoriei”, un fel de test de memorie folosit în cazul pacienților cu traumatisme craniene. Subiecților li se prezentau cuvinte, imagini sau simboluri derulate lent printr-o fantă îngustă. S-a constatat că aceștia puteau recunoaște stimulii în cazul în care erau prezentați în totalitate, însă aveau dificultăți în recunoaștere la prezentarea stimulilor prin fantă.

Imediat după acest experiment, un alt psihiatru german, Konrad Rieger, a dezvoltat o baterie de teste folosită în evaluarea deteriorării mintale, a cărei administrare dura nu mai puțin de 100 de ore.

Spre sfârșitul secolului XIX, cu mult înainte de apariția conceptului modern de test psihologic, psihiatrii au facilitat obținerea unor rezultate obiective, standardizate, separându-se de metodele introspective, subiective, caracteristice cercetării din acea perioadă. A fost epoca celor mai mari controverse în privința posibilității existenței testului psihologic, în accepțiunea de atunci, și, de asemenea, perioada în care psihologia se contura ca știință.

De altfel, cu doar șase ani înainte de experimentul doctorului Hubert von Grashey, în Leipzig, în 1879, Wilhelm Wundt fondează primul laborator psihologic din lume, moment considerat debutul psihologiei ca știință. Puțini cunosc că încă din 1862 Wilhelm Wundt a construit un prim instrument de măsură a proceselor mentale. Acesta se prezenta ca un pendul având o serie de știfturi care, calibrate într-un anumit mod, făceau să sune un clopoțel. Sarcina subiectului era să noteze poziția pendulului atunci când sună clopoțelul. S-a constatat existența unor diferențe între poziția reală a pendulului și poziția apreciată de către subiect, acesta fiind considerat primul experiment în psihologie, creându-se premisele măsurătorilor parametrice.

În laboratorul de la Leipzig au fost efectuate experimente legate de percepție, timpi de reacție etc. fiind cunoscute cercetările referitoare la subiectivitatea percepției observatorului în astronomie.

Dacă în Germania inițiatorul psihologiei experimentale a fost Wundt, în Anglia Sir Francis Galton abordează problematica măsurătorilor psihologice, acesta fiind de părere că, cel puțin ipotetic, se poate măsura orice, răspunzând astfel opiniei unora conform căreia trăsăturile psihice nu pot fi cunoscute prin măsurare.

Sunt foarte bine știute cercetările lui Galton în domeniul timpilor de reacție și al discriminării senzoriale, care, mai mult decât atât, a încercat să măsoare și aspecte subtile precum frumusețea, personalitatea, ba chiar și eficiența rugăciunilor sau plictiseala lecturilor.

În realitate, Galton a fost interesat mai degrabă de evoluția umană și de studiul factorilor genetici implicați în performanțele deosebite și genialitate. Plecând de aici, savantul englez a demonstrat că diferențele dintre indivizi nu numai că există, dar pot fi și măsurate.

Termenul de „test mintal”, așa cum îl cunoaștem astăzi, apare în anul 1890, fiind creația profesorului american James McKeen Cattell. Acesta s-a orientat către noua direcție a psihologiei experimentale, studiind atât cu Wundt cât și cu Galton, profesorul universității Columbia New York impunându-se timp de 26 de ani ca lider de necontestat al psihologiei americane.

În faimoasa sa lucrare, „Mental Tests and Measurements”, apărută în anul 1890, descrie zece teste mentale care pot fi folosite de publicul larg, consfințind astfel apariția testelor psihologice.

În perioada imediat următoare, conceptul va fi preluat și dezvoltat de către numeroși adepți ai punctului de vedere expus de Cattell, dintre care mulți doctoranzi sau studenți ai acestuia. Astfel, remarcăm contribuțiile unor savanți precum E. L. Thorndike (1898) în domeniul teoriilor învățării, ale lui R.S. Woodworth (1899) în psihologia experimentală, E.K. Strong (1911) în evaluarea vocațională, C. Wissel (1901) în prezicerea performanței academice, asta ca să-i menționăm doar pe cei mai cunoscuți.

Începutul secolului XX marchează depășirea unui prag evolutiv în domeniul testelor psihologice prin contribuția de excepție adusă de psihologul francez Alfred Binet. De formație medic, Binet renunță la medicină și se orientează către psihologie, colaborând cu John Stuart Mill și, mai apoi, cu J. M. Charcot, redutabilul savant din cadrul spitalului Salpetrière. Începând cu anul 1891, Binet lucrează voluntar la Sorbona, ca asistent, desfășurând o serie de cercetări care culminează cu crearea cunoscutei scale de inteligență Binet-Simon.

Ideea acestui instrument provine de la cercetările doctorului Blin (1902), care urmăreau crearea unui instrument de evaluare a retardului mintal, compus din 20 de dimensiuni investigate, precum: limbajul vorbit, cunoașterea diferitelor părți ale corpului, executarea unor comenzi simple, numirea obiectelor, capacitatea de a citi, scrie și de a efectua operații aritmetice elementare. Deși inițial a criticat această scală din cauza subiectivismului, a dependenței de nivelul educațional și a formatului dihotomic impus răspunsurilor, lui Binet i-a plăcut ideea, preluând-o și dezvoltând-o.

Profitând de faptul că în anul 1904 Ministerul Educației Publice din Franța căuta o modalitate de evaluare a măsurilor educaționale adoptate, Binet împreună cu Simon, un coleg de-al său, prezintă autorităților ideea creării unei scale de evaluare a inteligenței și obține susținerea oficială necesară. Astfel, în 1905 apare prima formă a scalei de inteligență Binet-Simon, instrument care va beneficia de mai multe revizuiri, fiind valabil și astăzi. În varianta din 1905, scala conținea 30 de teste, urmărind o arie aptitudinală variată, de la simple probe senzoriale la probe verbale cu un nivel ridicat de abstractizare. Este interesant de menționat că scala de inteligență nou creată a fost construită în absența unor concepte solide privind inteligența. Este antologică replica lui Binet în momentul în care a fost întrebat ce este inteligența: „… inteligența este ceea ce măsoară testul meu”.

Din cauză că în scala din 1905 mai mult de jumătate dintre itemi vizau evaluarea retardului mintal, Binet și Simon publică în 1908 o versiune revizuită a instrumentului, destinată și evaluării subiecților cu intelect liminar și normal. Astfel, scala din 1908 conține 58 de teste, aproape dublu față de versiunea anterioară, multe dintre acestea fiind probe noi. Poate cele mai importante noutăți științifice ale scalei din 1908 sunt reprezentate de introducerea conceptului de nivel mintal și de standardizarea instrumentului, folosind un număr de 300 de copii normali cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani. Sistemul de evaluare al instrumentului a reprezentat o altă inovație absolută, conceptul de nivel mintal dobândind o determinare concretă, sub forma vârstei mintale, aceasta fiind o consecință directă a numărului de itemi pe care îi putea rezolva un subiect, itemi standardizați pentru diferite vârste cronologice. Apare astfel primul test real de inteligență, intens folosit, cu toate că însuși Binet susținea că vârsta mintală nu trebuie luată foarte în serios, nu este o măsură exactă a nivelului mintal, ci are un rol orientativ. Diferența dintre nivelul mintal și vârsta cronologică putea fi considerată un indicator al întârzierii mintale, retardului mintal sau, din contră, unul care exprimă o inteligență superioară.

La scurt timp după publicarea reviziei din 1911 a scalei Binet-Simon, psihologul german William Stern are, în anul 1912, ideea genială a raportării vârstei mintale la vârsta cronologică, deoarece – parafrazându-l – semnificația retardului mintal este diferită în funcție de vârsta cronologică; într-un fel este perceput un subiect cu vârsta mintală de 3 ani și cu vârsta cronologică de 5 ani și în alt fel unul cu vârsta mintală de 5 ani și cu vârsta cronologică de 13 ani. Astfel, simpla diferență dintre vârsta mintală și vârsta cronologică nu reprezintă un indicator relevant al retardului mintal, însă raportul acestora poate fi o măsură pertinentă.

Ideea a prins atât de bine, încât Terman și asociații săi de la Universitatea Stanford, adaptând scala Binet-Simon în 1916, au renunțat la sistemul inițial de cotare și au preluat varianta lui Stern, înmulțind raportul cu 100, astfel rezultând cunoscutul coeficient de inteligență.

Atât scala lui Alfred Binet, cât și conceptul de coeficient de inteligență au suscitat și continuă să suscite numeroase controverse. În ciuda punctelor de vedere și a opiniilor divergente, un lucru este cert: scala Binet-Simon a creat un punct de cotitură în evaluarea psihologică și a permis apariția teoriilor și a instrumentelor destinate acestui scop, create la rândul lor pe baze obiective.

Adaptarea și folosirea scalei în Statele Unite ale Americii a extins posibilitatea utilizării instrumentelor de diagnostic psihologic dincolo de sfera educațională, acestea fiind preluate în multe domenii, inclusiv în cele militare. Totuși, predominanța itemilor verbali a condus destul de repede la identificarea unor probleme serioase în evaluarea persoanelor analfabete, cu dizabilități auditive sau a celor nevorbitoare a limbii engleze. Mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, existența unor cercetări care pretindeau superioritatea intelectuală a rasei albe în defavoarea altor rase va conduce la măsuri extreme de interzicere a psihologiei în țările comuniste, acuzată că ar promova interese de clasă. În realitate, acele cercetări au fost defectuos și tendențios proiectate, evaluându-se mai curând gradul de educație și cultură decât inteligența propriu zisă.

Plecând de la limitările impuse de caracterul predominant verbal al testelor de inteligență, trebuia găsită o formulă care să permită și evaluarea categoriilor de subiecți pentru care înțelegerea limbajului se făcea cu dificultate. Deși au existat o serie de tentative anterioare, este notabilă contribuția lui Knox, care, în 1914, a propus un set de probe nonverbale de performanță destinate evaluării imigranților. Caracterul non-verbal al probelor se regăsea atât la nivelul consemnului de administrare, cât și sub aspectul itemilor (probe de tip puzzle și de înlocuire a cifrelor cu simboluri, similare celor din bateriile Wechsler). Câțiva ani mai târziu, în 1917, Rudolf Pintner și David Paterson propun bine cunoscuta baterie de probe, formată din 15 probe non-verbale, instrumentul reprezentând o sursă de inspirație pentru nenumărate alte teste, folosindu-se și în prezent într-o formă adaptată.

În anul 1920, Samuel Kohs propune cuburile care-i poartă numele, sarcina subiectului fiind aceea de a forma anumite modele folosind cuburi divers colorate. Această idee va fi promovată, mai târziu, în mai toate bateriile de probe care vizează evaluarea inteligenței prin metode non-verbale, ca și itemii de tip labirint propuși de Porteus în 1915.

Toată această efervescență ideatică în domeniul testării psihologice de la începutul secolului XX a avut, incontestabil, startul în scala lui Binet și în versiunea adaptată a acesteia de la Stanford. Așa cum remarca Goodenough în 1949, „Publicarea versiunii Stanford marchează sfârșitul unei perioade de incertitudine și experimentare. Odată pentru totdeauna, testarea inteligenței se află pe baze solide” (Goodenough, 1949).

Scala Stanford-Binet a reprezentat etalonul testării inteligenței o perioadă foarte lungă, majoritatea testelor noi care măsurau această dimensiune validându-se prin raportare la instrumentul menționat. În anii `60, supremația scalei Stanford-Binet va fi atacată de alte instrumente, care propuneau nu doar un simplu coeficient de inteligență, ci un număr de 10-12 scoruri de inteligență grupate în două categorii: scale verbale și scale de performanță. Este vorba despre bateriile Wechsler (WPPSI, WISC și WAIS).

Deși problema multiculturalismului a fost parțial rezolvată prin conceperea și introducerea probelor non-verbale, la începutul secolului XX cotarea și, mai ales, interpretarea rezultatelor testelor a fost marcată de un grad ridicat de subiectivism. Mai mult, administrarea probelor presupunea un consum de timp semnificativ, iar toate aceste elemente făceau destul de dificilă testarea unor grupuri mari de subiecți. În contextul celor două războaie mondiale, armata nu putea să rămână indiferentă față de noile tendințe în evaluarea psihologică, însă se confrunta cu problema găsirii unei metode rapide și eficiente de testare, cu atât mai mult cu cât itemii cu alegere multiplă erau rar utilizați. În momentul în care, în anul 1917, Statele Unite ale Americii intră în Primul Război Mondial, se pune întrebarea în ce măsură armata poate evalua în timp util, sub aspectul inteligenței, aproape 2 milioane de recruți. Soluția vine de la profesorul universității Harvard, Robert Yerkes, care în 1919 înființează Comisia de Examinare a Recruților și implică alți cercetători, printre care Goddard și Terman, în crearea unor teste colective de inteligență destinate evaluării rapide a unui număr mare de subiecți. Astfel apar primele teste de inteligență destinate examinării colective: Army Alpha și Army Beta.

Army Alpha se bazează pe ideile lui Otis (1918) și conține un număr de 8 scale verbale formate din itemi care vizează: executarea unor instrucțiuni verbale, raționament aritmetic, raționament practic, perechi de sinonime/antonime, propoziții folosind cuvinte amestecate, completare serii de numere, analogii și informații. Pentru a se putea evalua și recruții analfabeți sau cei care nu vorbeau limba engleză, autorii au construit și varianta non-verbală a bateriei, Army Beta. Ca și în cazul probelor lui Knox, inclusiv consemnul bateriei Army Beta era non-verbal, bazat pe pantomimă.

Scopul celor două baterii de teste a fost acela de a elimina persoanele cu un intelect extrem de limitat și de a clasifica recruții în funcție de nivelul lor intelectual în vederea încadrării pe poziții specifice structurilor militare în condiții de război. În ciuda caracterului inovator, cele două baterii de teste nu au avut, la momentul respectiv, succesul așteptat, parțial din cauza rigidității mentalității militare, dar și din motive care țin de eficiența limitată a instructajului pantomimic, mulți recruți neînțelegând, de fapt, ce li se cere. În orice caz, Army Alpha și Army Beta reprezintă primele teste colective și, de asemenea, creează premisa rafinării și sistematizării teoriei clasice a testului psihologic. După terminarea războiului, mulți psihologi care au lucrat sub coordonarea lui Yerkes vor promova ideile examenelor colective în domeniul industrial, organizațional și educațional. Astfel, probe foarte bine cunoscute, precum scalele lui Wechsler, Scholastic Aptitude Tests (SAT) și Graduate Record Exam (GRE) își au rădăcinile în bateriile Army.

Cu toate că testele de inteligență au fost și sunt foarte apreciate și utilizate, inclusiv în perioada actuală, s-a pus în discuție însuși constructul măsurat: inteligența. Fiind o aptitudine generală, măsurarea inteligenței spune prea puțin despre aspectele concrete, practice, instrumentale ale comportamentului. Nu oferă informații exacte despre așa-numitele aptitudini specifice. A apărut nevoia unor probe care să măsoare doar o singură abilitate sau un grup restrâns de abilități, caracteristice unui singur domeniu. Avem în vedere, evident, probele de aptitudini specifice, cunoscute, mai târziu, și sub numele de probe de abilitate.

În sprijinul noii tendințe a venit o tehnică statistică nouă, numită analiza factorială, care, inițiată încă din anul 1904 de către Spearman, a fost rafinată în anii `30 și a permis distingerea aptitudinilor primare. În 1938, Thurstone susține că există mai mulți factori ai inteligenței – văzută ca aptitudine mintală generală – printre care înțelegerea verbală, fluența cuvintelor, calculul numeric, abilități spațiale, memoria asociativă, viteza percepției și raționamentul general. Măsura inteligenței generale nu este atât de utilă pe cât pare la prima vedere, mai important ar fi să cunoaștem aptitudinile specifice pentru a determina punctele tari și punctele slabe ale unui individ, din perspectiva intelectului.

În plus, specializarea industrială și perspectiva celui de-al Doilea Război Mondial a creat, la nivel social, nevoia selecției pentru posturi cu un grad înalt de calificare (piloți, ingineri, navigatori etc.). Unica măsură a inteligenței, exprimată sub forma coeficientului de inteligență, nu avea implicații practice din acest punct de vedere. Soluția a venit tot din domeniul militar. Forțele armate au construit o baterie aptitudinală compusă din 20 de teste, administrată subiecților care treceau un test preliminar de tip screening și, în funcție de rezultate, se făceau repartițiile pentru diferite domenii. Acestea au fost primele teste de aptitudini specifice, modelul fiind folosit și astăzi.

În domeniul evaluării personalității, debutul testelor s-a realizat destul de târziu, deși au existat nenumărate încercări. Prima tentativă reușită aparține lui Woodworth (1919) care propune un inventar format din 116 întrebări cu răspuns dihotomic (Woodworth’s Personal Data Sheet). Întrebările vizau, mai ales, aspecte din domeniul comportamentului deviant și din cel al psihopatologiei, neexistând nicio posibilitate de control a tendințelor de fațadă. Autorul pornea de la premisa că toți subiecții care răspund sunt bine intenționați și onești.

Scala lui Woodworth a inspirat numeroși alți cercetători care au preluat itemii, au construit itemi noi și au propus instrumente proprii de evaluare în domeniul personalității. Astfel, în 1930, Thurstone construiește „Thurstone Personality Schedule”, primul instrument la care se folosește metoda consistenței interne a itemilor. După un an, în 1931, apare „Bernreuter Personality Inventory”, o rafinare a inventarului Thurstone, care măsoară patru factori de personalitate: tendințe nevrotice, auto-suficiența, introversiune-extraversiune și dominanță-supunere, fiind primul instrument în care un item saturează mai multe scale. În același an, Allport și Vernon sparg tiparul orientării psiho-patologice a inventarelor de personalitate și propun un instrument de măsurare a valorilor, „Allport-Vernon Study of Values”, abordând, în premieră, metoda ipsativă de măsurare, depășind orientarea dihotomică dominantă.

În sfârșit, în anul 1942, Hathaway și McKinley de la Universitatea Minnesota publică poate cel mai important instrument de evaluare a personalității, „Minnesota Multiphasic Personality Inventory” (MMPI). Inventarul a fost construit pornind de la principiile lui Woodworth, în baza comparării răspunsurilor oferite de persoanele normale și persoane cu tulburări psihice, introducând, pentru prima dată, metode de depistare a răspunsurilor dezirabile și indezirabile social, precum și a răspunsurilor date la întâmplare.

Concentrarea, în prima jumătate a secolului XX, a cercetărilor în domeniul identificării celor mai eficiente metode de testare a inteligenței, aptitudinilor, personalității etc., cele două războaie mondiale, dezvoltarea industrială au condus la o adevărată „testomanie” în țările industrializate, curent care s-a perpetuat până în prezent. Cererea, în continuă creștere, de instrumente de evaluare psihologică, i-au determinat pe Cattell, Thorndike și Woodworth să pună, în 1921, bazele Psychological Corporation, prima instituție destinată conceperii și publicării testelor psihologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *