Oameni pe care i-am cunoscut: Ticu Constantin

Despre profesorul Ticu Constantin îmi este foarte greu să scriu, nu pentru că nu aș avea ce spune, ci pentru că nu pot sintetiza eficient. Dacă m-aș apuca de scris o carte despre el probabil că mi-ar fi fost mai ușor, însă trebuie să mă adaptez.

Îl știu din studenție, profesorul Constantin terminând psihologia cu un an înaintea mea, în 1995. Ca student, Ticu a fost un reper pentru mulți, inclusiv pentru mine. A dat dovadă de aceeași inteligență și spontaneitate, de același spirit de inițiativă, de puterea de muncă și de implicarea pe care o cunoaștem deja. Aflat încă în anul 4 sau 5 de facultate, deja ținea unele seminarii și, credeți-mă o făcea excelent, atipic pentru perioada respectivă. Era greu să faci distincția între Ticu Constantin, colegul din cămin și Ticu Constantin, seminaristul care spărgea tiparele clasice și oarecum rigide ale expunerilor universitare de atunci. Nu cred că a mirat pe nimeni faptul că Ticu Constantin a terminat facultatea în primii trei, dacă nu chiar șef de promoție, și că a urmat cariera universitară. Dacă nu el, atunci cine?

Nu, în studenție Ticu nu a fost un tocilar. Are o inteligență nativă care i-a permis, în egală măsură, să exceleze în carieră, să fie sufletul petrecerilor și să ducă o viață activă. Îmi vin în memorie minunatele chindii căministe generalizate din anii ’90 și „trenulețele” pe ritm de Macarena de pe holurile căminului în care Ticu Constantin era pe post de locomotivă.

Cred că cea mai mare calitate a sa, printre multe altele, este capacitatea fantastică de a mobiliza. Profesorul Constantin poate, cu o ușurință magică, aduna un grup de 10-20 de studenți dezorganizați și să-i transforme într-o echipă de lucru extrem de eficientă. Aici, cu certitudine, excelează. În mod direct, am început să lucrez cu el de prin 2001, moment în care am devenit un fel de psihologo-asistent de cercetare-seminaristo-gestionar pe la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, el fiind unul dintre puținii (dacă nu chiar singurul) care rezona cu ideile mele de cercetare, dar care îmi spunea că nu sunt încă aplicabile. Nu pot uita câteva vorbe de ale sale, cum ar fi: „Tu ori te-ai născut prea devreme, ori nu în locul care trebuie”, amintindu-mi și multele discuții pe care le mai aveam pe la Casa Universitarilor, discuții care, sunt aproape sigur, au contribuit, și ele, cu un mic procent atât la sistemul ECO, cât și la PsihoProfile, două sisteme excelente, două instrumente foarte utile psihologilor practicieni, pe care vi le recomand cu toată căldura.

Ticu Constantin mi-a fost profesor coordonator al lucrării de doctorat, acceptându-mă după oarece discuții și nu fără să mă critice temeinic, atât pe plan științific, cât și personal, așa cum am spus deja într-un alt articol. Îi mulțumesc pentru că a avut încredere în mine și sper că la final nu l-am dezamăgit. De fapt, sunt aproape sigur că nu am făcut-o. Fiind o teză cu un specific mai mult psihometrico-matematic, domeniu în care îmi place să spun că mă simt confortabil și relaxat, având și componente serioase de programare, a fost o plăcere să lucrez la ea, mai ales că profesorul Constantin m-a ajutat enorm, furnizându-mi exact ceea ce este cel mai greu de obținut – datele necesare (peste 4000 de observații) unor proceduri foarte pretențioase, anume studiul dimensionalității și calibrarea itemilor. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, probabil că și acum teza mea ar fi stat nefinalizată, fiind, așa cum îi place lui să spună: „m-am născut geniu și am murit speranță”.

Am avut astfel ocazia să lucrez cu unul dintre instrumentele create de echipa condusă de el, la Iași, o variantă pur românească, de la cap la coadă, a inventarului NEO-PI, denumit BigFive Plus și pe care o puteți utiliza cu încredere în PsihoProfile. Colaborarea a fost excelentă și benefică pentru amândoi, el primind  o altă viziune asupra factorilor și corectarea unor neajunsuri, eu reușind să modelez în varianta răspunsului la item un inventar de personalitate, una dintre puținele astfel de inițiative și, mai mult, să găsesc un tip neliniar de relație între evaluarea clasică și cea bazată pe răspunsuri la item.

M-aș fi dorit, poate, mai multe colaborări profesionale cu Ticu Constantin, însă probabil că distanța și comutarea interesului meu către alte domenii au dus la o oarece distanțare. Acum m-am întâlnit cu Ticu Constantin la Conferința APIO de la București unde, împreună cu un alt bun prieten, profesorul Dragoș Iliescu, la un moment dat ne-am retras la o limonadă și am început să discutăm de ale noastre. Speranțe, gânduri de viitor, idei originale de colaborare, formale sau informale, multe au mai ieșit în cele cam 90 de minute în care am stat de vorbă în compania a doi dintre cei mai creativi profesori de psihologie din România. Totuși, o urmă de tristețe și dezamăgire s-a remarcat. Poate că ar fi mai bine să găsim o cale de „elitizare” a multor psihologi practicieni, poate că ne-am dori să mai reducem din diletantismul și superficialitatea multor activități de psihologie practică din România, poate am face cumva să atragem mai mulți practicieni în direcția cercetării științifice și într-o colaborare mai solidă cu mediul academic… Sigur există soluții și sigur se pot implementa. Poate în loc să ne dezbinăm, mai bine ne-am uni și am construi o practică psihologică solidă, recunoscută în lume, poate vom înceta să ne mai facem de râs și să oferim societății serviciile de elită de care are nevoie? Nu știu, zic și eu….

I-am părăsit cu nostalgie și regret și abia aștept ocazia de a ne reîntâlni. Până una-alta, profesorul Ticu Constantin preia din acest an mandatul de președinte al APIO, mandat în care sunt aproape sigur că va reuși să implementeze cel puțin unele dintre ideile originale pe care le are. Felicitări, dragă Ticu, însă, până una-alta, prima provocare a lui va fi organizarea, în luna mai a anului 2018, a următoarei ediții a conferinței APIO la… Constanța. Desigur, nu e o provocare doar pentru el, ci și pentru mine și, mai ales, pentru simpatica mea colegă, profesorul universitar Mihaela Rus, pe care a picat măgăreața cea mare. Despre conferința de la București și despre cea de la Constanța, nicio grijă, am să am multe de scris pe acest blog, așa că ținem aproape.

Mi-ar plăcea ca ideile cititorilor acestui blog (pentru că sigur aveți multe idei de cercetare, altfel nu mă citeați) să poată fi discutate cu cei doi profesori. Sunt extrem de deschiși, vă pot ajuta extrem de mult, prin urmare, nu ezitați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *