Gândirea pozitivă și drogul lui „va fi bine”

Gândire pozitivă

Am tot fost bombardat, până să aflu cum pot filtra mesajele care mi se postează pe peretele Facebook, de tot felul de articole și articolașe care doreau să mă învețe cum să fiu eu fericit prin gândire pozitivă. Cam toate scrise telenovelistic, bune să stoarcă lacrimi gospodinelor care tocmai toacă gogoșarii pentru zacuscă, invitându-mă la o stare Zen, de iubire totală și necondiționată. Totul ar fi rămas la un nivel de amuzament și ignorare dacă nu s-ar fi repetat, iar și iar, de suficiente ori pentru a mă duce cu gândul la o altă întrebare. De ce?

Mulți dintre colegii mei psihologi adoptă o asemenea atitudine de pastor blând și ne invită la a contribui, prin gândire pozitivă, la crearea unei lumi mai bune. Fals! Lumea este așa cum este, ființa umană are o serie de caracteristici, violența gratuită fiind una dintre ele și, ghici ce, chiar trăim într-o lume mai bună. Dacă nu mă credeți, vă invit să studiați cum se comportau oamenii acum 100 de ani, acum 200 de ani sau acum 300 de ani. Da, chiar trăim într-o lume mai bună și asta nu pentru că am ajuns cu toții să gândim Zen, ci pentru că societatea, beneficiind de un progres tehnologic, s-a civilizat și continuă să se civilizeze, chiar dacă, în prezent, și acest proces pare să ia o turnură ciudată, însă mi-e teamă că din alte cauze. Iar cei care au nostalgia vremurilor în care oamenii erau mai apropiați, mai buni unii cu alții, mai calzi, țin să le aduc aminte de faptul că originea „furatului miresei” se află în acele vremuri. Dacă veți căuta informații, veți vedea la ce mă refer. Lumea nu o veți schimba, nu așa se schimbă vremurile și mentalitățile. Așadar haideți să nu ne credem mai importanți decât suntem de fapt.

Conceptul de gândire pozitivă și optimism, atunci când lumea din jurul tău se dărâmă, a stat, probabil, la originea Mioriței și mă duce cu gândul la scena din filmul Titanic, în care vasul se scufunda iar orchestra cânta, animată probabil de ideea că totul va fi bine. Din păcate, totul s-a sfârșit prost pentru majoritatea călătorilor. Mi-am propus să judec la rece acest concept, al gândirii pozitive necondiționate și să analizez câteva stereotipuri uzitate:

Când ești optimist, Universul însuși conspiră să-ți atingi obiectivele

Ce face Universul? Te bate pe umăr, îți face ștrengărește cu ochiul și îți spune „lasă că rezolvă tata”? În realitate, universul are cu totul altă treabă și, credeți-mă, îl doare la bască (presupunând că ar purta bască) de ce vrei tu. Universul nu conspiră, nu te ajută, nu se dă de partea ta sau de partea altuia, pur și simplu există și face ceea ce știu deocamdată fizicienii că face. Mi se pare de o aroganță extremă să crezi că universul e la cheremul tău și e suficient să gândești pozitiv ca să ți-l faci sclav. Asta dacă nu cumva cuvântul „aroganță” e prea blând, în realitate cred că ar trebui să fii puțin dus să crezi asta.

Gândirea pozitivă te face să treci mai ușor peste momentele critice din viață

Corect! La fel face și alcoolul, la fel fac și drogurile. Îți creează o stare modificată a conștiinței care „te anesteziază”, astfel încât simți mai puțin efectele emoționale ale unor situații. Asta însă nu rezolvă problema, din contra, o agravează. Problemele rămân, își continuă efectul, uneori se rezolvă de la sine, alteori generează probleme noi. În niciun caz nu se rezolvă o problemă pentru că ați gândit pozitiv, ci pentru că natura problemei o predispunea la stingere. Frustrarea simțită atunci când eșuezi la un concurs nu se atenuează datorită faptului că ți-ai spus „ei, lasă, asta e, se mai întâmplă”, ci pentru că e normal ca timpul să o diminueze. Dacă vei merge data viitoare la un examen tot nepregătit, efectele vor fi aceleași, chiar dacă gândiți pozitiv sau nu. Puteți avea noroc să vă pice ceea ce știați, însă nu din cauza faptului că v-a făcut Universul cu ochiul. La fel, dacă nu vă plătiți ratele la bancă, oricât de pozitiv ați gândi, veți fi executat silit.

Gândirea pozitivă și optimismul sunt secretul succesului în viață

Parțial adevărat, atunci când nu exagerați. O orientare spre găsirea de soluții, o atitudine creativă, implicată, sunt elemente care pot genera o impresie bună și cu ajutorul cărora vă puteți integra ușor într-o echipă. Dacă exagerați, veți fi privit ca infantil și nerealist, aceste două lucruri fiind suficiente pentru a fi marginalizat, dacă nu chiar dat afară. Optimismul moderat este bun, însă nu reprezintă, nici pe departe, secretul succesului în viață. De fapt, dacă veți discuta cu oamenii străzii, veți constata că majoritatea sunt optimiști și gândesc pozitiv.

Gândirea pozitivă îmi asigură succesul la femei (bărbați)

Da, doar dacă și femeia (bărbatul) este la fel ca dumneavoastră, a consumat alcool sau a fumat ceva deosebit. În realitate, nicio persoană matură și cu picioarele pe pământ nu crede în basme. Asemenea atitudini pot, cel mult, să te facă plăcut și simpatic. Pe termen lung vor duce la eșec, tocmai din cauza consecințelor sociale ale infantilismului în gândire manifestat la vârstă adultă.

În fine, ar putea exista mai multe mituri, nu-mi mai vine, pe moment, nimic în gând. Am putea concluziona că gândirea pozitivă este nocivă? Nu, nu cred nici asta. Gândirea pozitivă are exact efectul unui drog. Îți creează iluzia că problemele nu există sau că se vor rezolva de la sine. Totuși, un optimism moderat poate conduce la rezultate benefice. Mulți susțin că și-au atins obiectivele deoarece au fost optimiști și au gândit pozitiv. Acest lucru este corect, deoarece optimismului i-a fost asociat un alt ingredient, anume existența unor obiective. Știm că procesul de cunoaștere a realității este unul selectiv. Percepem și aducem în câmp conștient ceea ce ne interesează, ce corespunde preocupărilor și dorințelor noastre. Zilnic, pe lângă noi trec sute de ocazii, sute de situații, sute de persoane. Noi le reținem doar pe cele care corespund obiectivelor și intereselor noastre. Într-adevăr, dacă avem doar optimism și gândire pozitivă fără obiective, cu ele vom rămâne. Similar, putem să avem obiective foarte precise, dar dacă suntem complet pesimiști nu vom realiza nimic. Gândirea pozitivă și optimismul, în condiții moderate, furnizează energia psihică necesară iar obiectivele concentrează această energie. Din acest motiv, anumite persoane pot avea succes folosind o asemenea combinație, doar atâta vreme cât optimismul și gândirea pozitivă sunt păstrate în limite rezonabile. Altfel, ne îmbolnăvim de ceea ce americanii numesc „hopium”. Adică să mă îmbăt cu speranță, persist pe un drum chiar dacă evidența îmi arată că ceva nu este în regulă. Din nefericire, acesta este un caz mult prea frecvent în România. Lumea își propune obiective, gândește optimist, trece timpul, lucrurile merg prost, obiectivele nu sunt atinse, însă oamenii devin din ce în ce mai optimiști, în ideea că „lasă că va veni și vremea mea”. Din păcate acea vreme nu mai vine niciodată și ne trezim că am eșuat lamentabil în viață.

Gândirea pozitivă este opusă gândirii realiste așa cum optimismul este opus pesimismului sau religia științei. Nici una, nici cealaltă duse la extrem nu sunt bune. Un „pesimism” exagerat este bun doar în lumea oamenilor de știință, luând forma scepticismului, tot așa cum un optimism exagerat este legat de un fanatism religios. Oamenii normali trebuie să găsească un echilibru între gândirea rațională și gândirea absolutamente pozitivă. Totuși, de ce se insistă atât de mult pe gândirea pozitivă dusă la extrem, de ce foarte mulți (chiar psihologi) induc oamenilor ideea de a gândi doar pozitiv? Dumneavoastră ați putea gândi pozitiv dacă un tâlhar vă jefuiește, violează sau omoară pe cineva? Ați putea spune „lasă că se putea și mai rău” sau ați putea gândi că „săracul tâlhar, poate că avea și el frustrările lui…”. Eu nu cred. Din punctul meu de vedere, inducerea în mentalul colectiv a ideii de gândire totalmente pozitivă poate să conducă la o societate hipertolerantă. Iar această societate hipertolerantă devine automat vulnerabilă în fața unui grup de șmecheri care gândesc extrem de realist. Nu mai dezvolt ideea, cred că ați înțeles unde bat.

Așadar, dragii mei colegi, chiar dacă unii dintre dumneavoastră ați trecut prin facultate pe baza unei gândiri pozitive și nu sunteți de acord cu mine, vă rog să nu mai faceți rău inducând idei false și chiar periculoase. Gândirea pozitivă, optimismul sunt bune, însă nu așa cum le prezentați dumneavoastră. Nu întotdeauna și nu peste tot. O gândire rațională este mult mai utilă. Doar așa putem înțelege unde am greșit, ce avem de corectat și cum trebuie să procedăm pentru a ne fi bine. Să nu ne hrănim cu iluzii pentru că, oricât ați nega asta, viața nu e nici corectă, nici dreaptă și nici pozitivă iar realitatea, fără excepție, vă lovește indiferent cât de pozitiv gândiți.

12 thoughts on “Gândirea pozitivă și drogul lui „va fi bine””

  1. La ce bun polemica? Seligman a explicat clar doua concepte. Cel de OPTIMISM REALIST, ancorat in realitatea obiectiva, si cel de NEAJUTORARE INVATATA.
    Cand ai fost dresat sa FII neajutorat, o infuzie de OPTIMISM e necesara. Insa daca in loc de OPTIMISM REALIST primesti fantezii, si fugi de realitate, efectele vor fi pe dos.
    Deci optimismul e bun, daca e REALIST, si neajutorarea invatata cedeaza la optimism. QED,

  2. Dude, that’s just wrong!
    Adica dumneata, un om cu o gandire foarte pozitiva si orientata spre solutii, consideri desuet demersul altora de a dobandi si/sau a raspandi acelasi gen de gandire!

    Ca sa fiu explicativ voi si argumenta, desi nu sunt convins ca e nevoie:

    ” ghici ce, chiar trăim într-o lume mai bună.” – certificatul gandirii pozitive a autorului.
    Realista ar spune el. Dar: veganii vor spune ca traim intr-o lume mult mai rea decat acum 100 de ani, consumul de carne creste constant, ecologistii la fel, radicalii religiosi fierb de furie, tocmai pentru ca lumea pe care o viseaza ei e tot mai departe, batranii vad o lume din care nu mai inteleg nimic, nu au oportunitati, nu au putere, … sa continui? Lumea e mai buna doar pentru un umanist, “hipertolerant”, puternic emotional, orientat spre solutii asa cum esti dumneata.

    “Când ești optimist, Universul însuși conspiră să-ți atingi obiectivele” – oamenii care gandesc pozitiv si sunt pasionali inspre un obiectiv dat, au mai mult succes ca ceilalti. Probabil ca datorita faptului ca ei au fost mai motivati si au muncit mai mult, gandit mai mult, etc. dar asta nu conteaza. Conteaza ca gandirea pozitiva le-a asigurat motivatia – forma in care o imbraca unii este mistico-religio-superstitioasa, dar nu trei sa ne deranjeze.
    “Gândirea pozitivă te face să treci mai ușor peste momentele critice din viață”
    Cum te-ai gandit sa te lupti cu asta?

    In milioane de cazuri asta face diferenta intre depresie acuta/cronica, anxietate cronica, PTSD si ceilalti. WTF?!

    “Gândirea pozitivă îmi asigură succesul la femei (bărbați)”

    Pai?
    Daca o parte din atractivitatea sexuala vine din niste trasaturi fizice, intelectuale si emotionale restul vine din abilitatea individului de “a se vinde”. Sau?

    Singura problema pe care o vad cu gandirea exagerat pozitiva apare atunci cand e asociata cu sociopatia si carisma – Hitler, Stalin, Mao, Chavez si altii. Culmea e ca de asta nu ai zis nimic.

    Imi pare ca tu ai “vina” supertalentatului care nu intelege de ce altii se chinuie sa atinga cu efort ceea ce el face natural. Si da, pe masura ce trece timpul sunt mai convins ca “Gândirea pozitivă și optimismul sunt secretul succesului în viață”. Sau cel putin, o conditie absolut necesara. Nu cunosc, ba chiar te provoc sa imi exemplifici tu, persoane de succes care sa nu aiba o gandire pozitiva. Adica unii au succes dar sin lipsa gandirii pozitive nu il interpreteaza ca atare.

    Iarta-ma, te rog, pentru interventie, insa chiar imi place cum gandesti si m-am lasat atras in joc. Daca am exagerat imi cer scuze.
    Cu respect. Chiar cu drag 🙂

    1. Acum na, ce pot eu să zic? Ador când întâlnesc pe cineva care deține adevărul absolut și îmi spune cum am greșit totalmente. Dude, that’s just wrong! Chiar îmi place să fiu luminat, dar cred că aș putea persista puțin în greșeală și doar să punctez câteva chestiuni:

      1. Nu știu în ce măsură s-a înțeles faptul că articolul reprezintă opinia mea personală. Ce spun veganii, ecologiștii, radicalii religioși, bătrânii sau orice fel de alte persoane reprezintă opiniile lor, desigur diferite de opiniile mele și nu am nicio problemă cu asta. Nu aș vrea și nici nu aș putea să scriu un articol privind opiniile veganilor, pentru că nu sunt vegan, poate a ecologiștilor, deoarece mă interesează conservarea naturii, însă nu sunt adeptul sloganelor și nici al ieșirilor isterice pe tema asta, religios nu sunt de nicio culoare, între religie și credință neexistând niciun fel de legătură iar bătrân, well, n-aș spune că nu-s, însă nici nu mă pot plânge de lipsă de oportunități sau de putere.

      2. Privind veganii, fiecare face exact ce crede, nu este treaba mea să lămuresc eu lumea ce și cum să mănânce. Doar că pun o întrebare retorică: Oare dacă specia umană ar fi fost vegetariană, n-am fi avut, și noi, alt sistem digestiv și altă dentiție? Mestecatul gumei poate fi considerat o reminiscență din acele vremuri? A doua întrebare este, evident, o glumă.

      3. Privind extremismul religios, pun o altă întrebare: Cei de se aruncă în aer sau ucid nevinovați cu mitraliera, gândesc pozitiv sau nu? Eu cred că da. Și dacă da, se pare că Universul are o problemă atunci când conspiră, că și cei ce sunt aruncați în aer speră să trăiască. La fel de pozitiv, din păcate, pentru că doar speră.

      4. Privind lumea mai bună, chiar în condițiile astea, eu zic că este. Atâta vreme cât ne permitem să stăm în fața unui computer sau să butonăm un telefon mobil, este o lume mai bună. Înainte de a critica civilizația actuală, cred că ar trebui să renunțăm întâi la beneficiile ei. Altfel, demersul nu poate fi decât ipocrit. Cred că este destul de simplu să ne dăm seama dacă o ducem mai bine sau mai rău – pur și simplu să vedem care era speranța de viață acum 150 de ani, acum 100 de ani, acum 50 de ani și în zilele noastre.

      5. Privind cât de pasionali sunt oamenii care gândesc pozitiv, cum devin motivați, muncitori și așa mai departe. Revin cu întrebarea: Teroriștii gândesc pozitiv? Pentru că văd cum îndeplinesc toate atributele din descriere. Și tot nu văd legătura cu fraza, iartă-mă, absolut stupidă, cum că Universul conspiră. Eu cred că nu Universul conspiră, ci la fel de stupida atitudine a liderilor europeni care, probabil, și ei gândesc tot pozitiv.

      6. Eu nu am spus niciodată că optimismul nu este bun și nu te mobilizează. Am scris că optimismul și atât, fără a te baza pe nimic și fără a acționa realist și la timp e doar un slogan cam prostesc și periculos. Aș vrea să-l văd pe ăla cu apendicită cum gândește optimist că-i trece. Apropo de apendicită. Știai că acum vreo 2 sau 300 de ani, pe vremea când oamenii trăiau ecologic și în armonie cu natura, apendicita se numea „boala într-o parte” și nu avea leac, reprezentând una dintre importantele cauze ale mortalității, alături de pneumonie?

      7. Da, atractivitatea sexuală ține și de cele menționate, probabil și de multe alte lucruri, însă nu am înțeles care-i treaba cu gândirea pozitivă aici? E corect. Dacă tipul arată bine, are papagal, îl duce capul, îl ține organu’ și e stabil financiar, cred că sunt mari șanse să aibă succes. Nu cred însă că dacă vine un pârlit, urât, plin de bube, prostovan și căruia îi pute gura și spune: „Pisi, voi arăta ca Brad Pitt și voi fi bogat ca Bill Gates, eu gândesc pozitiv și se va întâmpla că Universul conspiră. Dai și tu o bere?” atunci „pisi” va pica pe spate și va spune: „Ia-mă și du-mă!”. Sincer.

      8. La fel, nu văd ce treabă au Mao, Hitler, Stalin și alții. Ce-ar fi trebuit să spun despre ei? Din contra, eu nu cred că ei gândeau exagerat pozitiv, ci foarte pragmatic. Sunt oameni care au rămas în istorie, având momente în care au fost adulați și momente în care au fost detestați. Carismatici clar că au fost, însă habar nu am dacă au fost sau nu sociopați. E clar că puterea corupe și nu este nevoie să ai o tulburare psihică pentru a-ți justifica acțiunile, mai ales în condiții de criză. Ce mai bun exemplu, vezi experimentul Stanford Prison.

      9. Dacă vrei exemple de oameni de succes care nu au avut o gândire pozitivă în sensul explicat de mine în articol, ei bine, uită-te la cam toți oamenii de știință. Din câte cunosc, nimeni nu a spus nici că Universul conspiră, nici nu s-au bazat pe „lasă că am să ajung eu mare”. Din contra, s-au auto-criticat, au perseverat și au experimentat. Când nu le-a ieșit, au înjurat și au luat-o de la capăt. Mai mult decât atât, în comunitatea științifică au fost făcuți varză, deoarece scepticismul și critica sunt atribute ale științei, nu optimismul și lauda. Și, din păcate, nici gândirea pozitivă. Una e să crezi într-un ideal, într-un proiect și alta este să gândești pozitiv și atât.

      10. Nu știu dacă acea chestiune a „super-talentatului” a fost sau nu o ironie la adresa mea. Oricum, nu mă consider deloc special iar ceea ce fac, crede-mă, fac cu mult, foarte mult efort. Unele mi-au ieșit, altele nu. De felul meu sunt perseverent și nu prea mă doboară nici criticele, nici eșecurile. Însă atunci când realizez că sunt pe un drum eronat, anacronic sau fără finalitate, nu am nicio problemă să înțeleg că o dau în bară. Au fost și situații în care am gândit pozitiv, în ciuda evidențelor. Ce să vezi, mi-am furat-o rău, așa că prefer să fiu ceva mai realist.

      Dacă „gândirea pozitivă și optimismul sunt secretul succesului în viață”, așa cum susții, atunci cum de în țara asta nu sunt cel puțin 80% din oameni fericiți, bogați, de succes? Am rezerve că nu-s optimiști; la naiba, din 1989 toți speră că „de mâine va fi mai bine” iar pozitiv, pun pariu că gândesc mai toți din câte mi-am dat seama, chiar „agresiv de pozitiv”. Cred că, totuși, nu suntem atât de pozitivi pe cât ar trebui să fim din moment ce suntem o națiune vai mama noastră (în general, nu cazuri izolate). Întrebare: Nu ar fi mai bine ca în loc să fim atât de „pozitivi”, să încercăm să și producem ceva? Adică să devenim ceva mai ponderați și mai realiști?

      Cu același drag, drept probă aproape am scris un articol doar pentru tine. 😉

      1. Observ in ce scrii o antiteza intre pragmatism si gandire pozitiva. Intre gandire realista si gandire pozitiva. Ma tem ca premisa insasi e gresita.
        Gandirea pozitiva este in antiteza cu gandirea negativa. Gandirea realista si gandirea pragmatica sunt o alta antiteza. Sunt ca meridianele fata de paralele, daca vrei. Un meridian nu poate fi in antiteza cu o paralela. Oamenii de stiinta de care vorbesti, au gasit resurse sa o ia de la capat. Au analizat insuccesul, au trecut cu bine de momentele critice si s-au concentrat pe solutii.
        Gandirea pozitiva inseamna sa “vezi partea plina a paharului”, sa fii orientat spre solutii, sa gasesti resurse morale, “sa mergi inainte”.
        Gandirea negativa inseamna sa “vezi partea goala a paharului”, sa fii orientat pe justificari si impartitul de vina, sa te lamentezi, sa nu gasesti resurse morale, sa ramai traumatizat, sa devii un deprimat cronic.
        In ambele cazuri poti realist, ceea ce evident e preferabil si evident cu oarecare sanse de eficienta sau poti fi nerealist.
        zic 🙂

  3. Cred că e un fel de basm în genul celor pe care le învățăm la școală. Dacă se dărâmă casa și zidești o femeie nu se mai dărâmă (asta ascundea incompetența meșterilor) Dacă pici de pe mănăstire nu mai muncești să sapi fântână, că se face ea singură. În loc să muncești faci cumva să dai de zâna cea bună, peștișorul de aur sau de Făt Frumos.

    În realitate gândirea optimistă ajută dar mulți îndeamnă. „SĂ ne îndreptăm gândurile bune către Irac unde este război și să inundăm cu ele răutatea de acolo” Hmmm… nu prea e inundație. Mai bine am face ceva pentru ei, cum ar fi să donăm o sumă de bani pentru hrănirea nevoiașilor. Cineva zicea bine: Mai sfinte sunt mâinile care ajută decât buzele care se roagă. În această situație este asemănător. Pot gândi eu bine mult și bine, că tot nu se va crăpa pământul să iasă mâncare înaintea copiilor africani. Mai bine dau 10 lei unui ONG implicat acolo.

  4. Sunt de acord. M-am regăsit in cele scrise de dumneavoastră. Un singur lucru simt nevoia sa adaug: pentru mine gândirea pozitivă nu înseamnă absența stării de prezenta. Dimpotrivă, accept realitatea concretă, prezentul și ma orientez către ce pot face cu ceea ce am. Pe scurt: înseamnă acea bucurie din fundul inimii, o constantă, indiferent de situațiile din afara. Dacă vrei, spune-i nebunie, nebunia vieţii.

    1. Păi i-am putea spune, simplu, bucurie. Declanșată de evenimente plăcute, favorabile. E normală și firească, de ce să o mai alambicăm?

        1. O fi acolo, nu zic nu, însă dacă cineva ajunge să fie bucuros tot timpul, indiferent de ce se întâmplă în jurul lui, nu știu dacă e chiar în regulă.

          1. Cred că vorbim despre același lucru. Sa nu evitam confruntarea cu situații ne placute, sa căutăm soluții la problemele apărute având în interiorul nostru credința că soluțiile exista ( aici localizez eu bucuria de profunzime, poate este încrederea) ?

  5. In sfarsit cineva pune punctul pe “i-ul” din gandirea pozitiva! Sa gandim pozitiv, zic, dar cu moderatie si sa mai facem si altceva pe langa a gandi pozitiv! … Altfel, fie livram sperante desarte, fie banalizam acest concept si aplicatiile sale, care “prescrise” rational, chiar pot fi de un real folos.

    1. Da, cam asta e esența articolului. Dacă am pus punctul pe „i”, atunci tu ai pus căciula pe „â”-ul din gândirea pozitivă 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *