Cum a fost la conferința APIO de la București

Pentru cine nu știe ce este APIO, ei bine, este Asociația de Psihologie Industrială și Organizațională, fondată încă din anul 2000 de regretatul profesor clujean Horia Pitariu, actualmente una dintre formele de organizare a psihologilor români cu cel mai mare impact internațional, printre puținele care promovează, cu adevărat, psihologia științifică.

De ceva vreme mă număr și eu printre membrii acestei asociații, însă este pentru prima dată când am participat la conferința anuală, anul acesta, în zilele de 4 și 5 mai, la București. Motivele pentru care nu am agreat participarea la conferințe în general țin atât de comoditate, de lipsa mea de sociabilitate, dar mai ales de toleranța foarte scăzută la diletantism. De această dată însă, conferința APIO îmi va modifica radical punctul de vedere.

La un moment dat, colega și amica mea Andreea Butucescu îmi trimite un mesaj în care mă întreabă dacă nu aș vrea să susțin și eu un workshop la București. Inițial i-am spus pe un ton de urs trezit din hibernare că nu prea interesează pe nimeni ce aș putea eu transmite, gândindu-mă la teoria răspunsului la item, teste computerizate, programare și alte asemenea minuni. Apoi, ca de obicei, Andreea mă ia la criticat, îmi spune să nu mai fiu așa de rigid și morocănos și îmi sugerează că ar fi o bună idee să prezint o introducere în limbajul R, unul dintre cele mai puternice limbaje de programare specializate în analiza datelor, idee excelentă, la care am achiesat imediat, așa că nu voi rata acum ocazia să-i mulțumesc.

Profesorul Dragoș Iliescu s-a arătat chiar încântat de inițiativă și cum avea așteptări mari, m-am pus pe treabă redactând un manual pentru workshop ce a ajuns la vreo 135 de pagini și un număr de 6 video-tutoriale. Rezultatul bătutului în taste și al vorbitului singur în fața camerei, cu evidente tente de narcisism, vi-l pun la dispoziție și vouă, mai jos:

Cert este că m-am fâțâit cu filmele atât de mult, încât era să nu mai ajung la București, iar pe ultimele două le-am încărcat din camera de hotel, folosindu-mi conexiunea mobilă. În general sunt o persoană destul de emotivă, de aceea prefer să scriu sau să înregistrez și îmi fac 1000 de gânduri înainte de a începe o expunere publică. Ciudat, de această dată am fost perfect relaxat. Recunosc că am avut ceva emoții temându-mă să nu vorbesc singur, dar nu am avut de ce. Prezența a fost mai mult decât generoasă iar auditoriu, ei bine, m-a fascinat.

Am avut parte de un interes real, chiar frustrare deoarece timpul a fost extrem de scurt iar spre final, când era mai interesant, am fost nevoit să trec prin prezentare ca rapidul prin Dolhasca. S-au mai relaxat spiritele în momentul în care am menționat că expunerea poate fi vizualizată pe îndelete online, pe youtube, pe canalul New Skills Learning, în plus existând și acel manual de utilizare. Mulți dintre participanți erau doctoranzii lui Dragoș Iliescu și, nu știu cum face, dar parcă și-i alege după criterii numai de el știute, unii dintre ei având în mod cert competențe ce depășeau nivelul de introducere în R, putând ocupa cu lejeritate un loc chiar în cadrul unui curs de programare R. Cu Cristi Matei și Cristi Mihai am avut chiar lungi discuții, extrem de interesante, întrebări și sugestii primind de la mai tot grupul, atât înainte, cât și după expunere.

Am mai susținut astfel de ateliere de lucru, nimic de zis, dar rareori (ca să nu supun că este pentru prima oară) mi-a fost dat să întâlnesc o atmosferă atât de interesată și de antrenantă. Vă felicit pe toți, dragii mei și regret sincer că nu am avut cum să stau cu voi 6 ore, nu 3, pentru a mă putea ocupa de fiecare în parte și pentru a lămuri tot ce ar fi fost de lămurit. Iar pe cei doi doctoranzi menționați mai sus îi aștept la lucruri mai avansate. Oricum, sper din suflet să mă întâlnesc la toamnă cu cât mai mulți dintre voi.

A doua zi am venit, prompt, la deschidere, având ocazia să regăsesc vechi cunoștințe, dar și la fel de vechi amici, pe care însă îi vedeam pentru prima dată. Mi-a făcut o reală plăcere să-i văd și „in persona” pe Laurențiu Maricuțoiu, Delia Vîrgă, Marian Popa sau Doina Trandafir, cu care am vorbit de nenumărate ori, însă pe care nu i-am întâlnit niciodată. Ca să o parafrazez pe Delia, deși eram acolo pentru prima dată, m-am simțit ca și cum aș fi fost de-al casei. Pe Laurențiu Maricuțoiu am vrut să-l văd încă din prima zi, prin urmare nu am ratat momentul de a da năvală peste el chiar în timpul atelierului pe care îl susținea și de a face un intermezzo distractiv, cum numai el este în stare, în stilul său unic. În a doua zi am trecut și la lucruri mai serioase și am făcut planuri ce sper să se concretizeze.

Cu Doina am stat de vorbă cam în cea mai mare parte a zilei a doua, reluând și completând vechile noastre polemici, făcând planuri și încurajându-ne reciproc iar cu Marian Popa am rememorat nostalgico-amuzat zilele și nopțile în care polemizam pe modele de răspuns la item, eu fiind destul de tracasat că s-ar putea să dau cu bâta în baltă. Un om extraordinar și un profesionist complet, de expertiza căruia ar fi bine să beneficieze cât mai mulți, inclusiv eu. De altfel, l-am ascultat cu mare plăcere susținând o magistrală expunere privind accidentele de muncă.

Dacă tot a venit vorba despre expunere, deschiderea a făcut-o doamna Camelia Crișan cu un discurs pe cât de șocant, pe atât de fascinant și de pertinent, discurs la care socialist-meritocratul din mine s-a identificat cu marxista Cami. Nu pot reproduce sentimentul pe care l-am avut, ceva între euforie și identitate de idei. Cu certitudine, Camelia a spus lucruri atât de adevărate, încât mă întreb dacă a ajuns cu bine acasă, având în vedere societatea cu puternice accente ne0liberale în care trăim. De departe, expunerea ei mi-a atins sufletul și, cu certitudine, are un real talent oratoric.

Mi-aș fi dorit mult să particip la masa rotundă și la lucrările pe secțiuni, existând câteva teme care m-ar fi interesat maximal. Am să remarc doar cercetarea noului meu prieten George Gunnesch-Luca, pe cele ale Andreei Butucescu, construcția lui Marian Popa și a Doinei Trandafir privind adaptarea profesională, o temă pe care am discutat-o de mai multe ori cu domnul Popa și eram curios să văd cum a rezolvat-o, studiul lui Cristi Mihai pe care nu știu cum să-l iau sau modul în care două vechi cunoștințe, Ștefan Liță și Adi Rusan înțeleg avertizarea timpurie a apariției comportamentelor disfuncționale în mediul militar.

Tema mesei rotunde, „Viitorul psihologiei industriale și organizaționale”, moderată de Dragoș Iliescu se anunța a fi la fel de spectaculoasă ca și discursul Cameliei, însă la ora 14:00 am fost nevoit să dispar subit, încă mestecând pieptul de pui pe care ni l-au pregătit bucătarii.

Aș putea scrie un serial, dar mă opresc aici și mă întreb de ce oare m-am trezit să vin abia la a XVII-a ediție a conferinței și nu am fost prezent încă de la început. Știu că mulți sunteți practicieni în alte domenii, dar dacă doriți să vedeți cum arată cunoașterea științifică la lucru, vă recomand să participați la ediția a XVIII-a, ce va avea loc la… Constanța, sub președinția profesorului Ticu Constantin, ce a preluat, începând cu acest an, mandatul de președinte al APIO.

Singura persoană pe care cred că dacă o întrebai cum se numește ezita să-ți răspundă a fost Andreea Butucescu, maestra de ceremonii a acestei conferințe, cea care, cred eu, a avut cele mai multe și cele mai complicate sarcini de rezolvat. După cum mă așteptam, s-a descurcat de minune, iar greul următoarei ediții va pica pe colega mea, Mihaela Rus, chiar dacă subsemnatul va încerca să o sprijine. Deja am discutat câteva idei, cât de curând ne vom vedea să mobilizăm resursele și să facem planul de bătaie, locul organizării este tentant, estimăm o participare masivă și multe surprize. În definitiv, la Constanța se îmbină distracția cu știința, iar sfârșitul lunii mai 2018 reprezintă o excelentă oportunitate pentru o… conferință internațională estivală.

Stați pe aproape, în următoarele 12 luni vom avea multe surprize pentru voi…

4 thoughts on “Cum a fost la conferința APIO de la București”

  1. O chestiune importanta pe care nu aveai cum sa o surprinzi, fiindca s-a intimplat in ziua de simbata: Anata-Flavia Ionescu si-a inceput prezentarea cam in acest mod: “aceasta este o lucrare in care ipoteza cercetarii nu s-a confirmat”. Mi-a placut enorm onestitatea ei iar, la final, dl. Popa a felicitat-o pentru ca a prezentat totusi lucrarea si a vorbit un pic despre importanta comunicarii si a cercetarilor “esuate”. A propus chiar o sectiune dedicata acestora. Sustin ideea, pentru ca, stim deja, nu exista lucrari utile si inutile din perspectiva confirmarii ipotezelor, ci doar din aceea a presiunii academice si a orgoliilor. Nu-i asa? 🙂

    1. Cu confirmarea ipotezelor problema e veche. Ce parere am eu despre demersul bazat pe confirmare și nu pe infirmare, știi deja 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *